­
Ce facem cu mostrele? (II) - Très Chic

Ce facem cu mostrele? (II)

08 aprilie

Acum aproape un an de zile scriam postarea asta, cu scopul de a strange laolalta toate mostrele avute si a le consuma. Si chiar a mers, exceptand poate cateva pliculete. De aceea, am decis sa fac acelasi lucru inca o data. Eu una apreciez mostrele (mai ales cele deluxe) si consider ca sunt o modalitate foarte buna de a-ti da seama daca un produs merita cumparat sau nu. Si chiar daca nu te ajuta sa iei o decizie (ma refer la pliculetele mici, spre exemplu), tot iti poti face o parere cu privire la miros, textura, cum se aplica.


Vreau sa incep cu doua parfumuri (Eugénie si Laetitia) si doua geluri de dus de la Rancé (Phyto-bain & douche Huiles de Céréales) pentru ca le asociez cu o experienta mai mult decat placuta. As vrea ca toti consilierii de vanzari sa inteleaga ca modul in care se comporta ei poate influenta parerea consumatorului despre brand/magazin, facandu-l sa isi doreasca sa se intoarca sau, din contra, sa nu mai calce nicioadata pe acolo. Ce am observat in Italia este faptul ca asistentii de vanzari sunt foarte amabili si curiosi (te intreaba de unde esti, ce faci in oras etc). La inceput ma deranja un pic, dar am invatat sa apreciez aceste momente. Asta pentru ca nu doar intreaba, dar si impartasesc detalii despre ei  si e o modalitate tare placuta de a afla mai mult despre oras si oamenii care locuiesc aici.
La Rancé am fost cu o prietena care isi dorea un parfum. Doamna de acolo a fost super mega amabila, i-a dat o multime de detalii despre diverse produse si i-a facut cadou un sapun full-size atunci cand a vazut-o interesata de toata gama, impreuna cu multe alte mostre. Ba mai mult, mi-a dat si mie cateva mostre, chiar daca nu am cumparat nimic, spunandu-mi ca trebuie neaparat sa le incerc si sa vad daca imi plac. Apoi, vorbind despre una-alta a aflat ca suntem din Romania. Nu va puteti inchipui cat de bucuroasa a fost, avand niste prieteni buni de la noi din tara. Cred ca am discutat mai mult de 30 de minute si va spun cu maxima sinceritate ca atat eu, cat si amica mea am plecat cu zambetul pe buze de acolo.


Cu brandul Clarins nu am avut prea multe tangente in trecut. Adica da, stiam ca este acolo, dar nu m-a tentat niciodata. Asta pana cand de Craciun am cumparat un cadou pentru mama, iar o doamna din Sephora mi-a dat un portfard foarte dragut, plin cu o multime de mostre pe care le-a considerat potrivite pentru tenul meu. Deoarece mi-au placut foarte mult cremele Multi-active jour si Multi-active nuit, le-am cumparat full-size si abia astept sa le incerc. La coada pentru a fi incercate mai stau crema Multi Régénérante Nuit si demachiantul Doux nettoyant moussant. De asemenea, inca nu am apucat sa testez Double serum, primerul Lisse Minute Base Comblante si fondul de ten Ever Matte, dar urmeaza in curand.


De la Clinique voi incerca doua fonduri de ten (Repairwear laser focus si Pore refining solutions), serumul Pore refining solutions si crema de ochi Repairwear laser focus.


Si Kiehl's e un new entry in rutina mea. Mostrele de mai jos le-am primit cand am cumparat doua creme de ochi. Personalul de acolo e foarte amabil si te intreaba mereu ce anume ti-ai dori sa incerci de la ei si daca au mostre ti le ofera cu zambetul pe buze. Voi incerca Powerful wrinkle reducing cream pentru ochi, fata (noapte si zi) si Abyssine cream +, precum si crema de corp cu fig leaf&sage.


Dupa cum probabil stiti, Sisley este un brand high-end, cu preturi maricele. Pana acum am incercat de la ei Cremme Gommante si pot spune ca este foarte buna. Cu ajutorul mostrelor voi incerca Self tanning hydrating facial skin care, concealerul Phyto cernes éclat, Botanical D-tox si Hydra-flash formule intensive. Apropo, daca sunteti interesate de produsele Sisley, sa stiti ca au aparut si la noi, exclusiv in magazinele Sephora.


De la Make up for ever voi testa fondul de ten Pro finish. Pudra High definition am mai incercat-o, asa ca o pastrez pentru o calatorie. De la Shiseido nu-mi amintesc sa fi avut o crema pana acum. Asa ca sunt curioasa sa vad cum este Anti-Dark Circles Eye Cream si Expert sun aging protection lotion. De la Sephora am o mostra pentru fondul de ten Perfection 10H.


Nu va puteti inchipui zambetul tamp pe care il am cand ma uit la poza de mai jos. Deluxe samples de la Estée Lauder (serumul Idealist, crema de ochi Advanced night repair eye) si Dior (Forever fond de teint, crema de fata Capture Totale si pe cea de ochi Sorbet yeux pro-jeunesse). Ce sa vrei mai mult? :D


Inglot cream foundation este un supravietuitor al postarii trecute. Inca nu m-a imbiat suficient de mult incat sa il incerc :) Odata cu paleta Naked 3 am primit si Urban Decay eyeshadow primer potion in patru nuante (original, eden, sin si anti-aging). Vichy Dermablend mi-a fost tare bun cand am avut probleme cu diverse cosuri aparute de cand m-am mutat aici. Am ajuns sa fiu convinsa ca apa este cea mai mare problema, fiind foarte dura. Ca prin minune, cand ajung acasa incep sa am o piele mai curata, iar cum ma intorc aici reapar problemele. Liftactiv Flexilift nu am incercat, dar urmeaza.
De la Aesop am Chamomile concentrate anti-blemish masque si Purifying facial cream cleanser.
Brandul Erborian pare nou aparut in Sephora, asa ca am primit o crema de zi Ginseng infusion. Sunt curioasa cum este. Pliculetul de la Priori se tot plimba prin portfardurile mele, dar a ramas neatins. Cred ca voi incerca aceasta crema pentru petele de pe frunte.
Tocmai din UK m-a insotit TRESemmé Platinum strenght 60sec treatment.


M-am bucurat foarte mult cand am primit o mostra de Angel de la Thierry Mugler. Este parfumul meu preferat, asa ca imi prinde bine cand calatoresc. In plus, voi mai testa La petite robe noir de la Guerline, Flash de la Jimmy Choo, Alien de la Thierry Mugler si C&C's de la Moschino. Cred ca mostrele de parfum sunt cele pe care le folosesc cel mai putin. In primul rand pentru ca le pierd cu usurinta prin casa si mereu uit de ele, iar in al doilea rand din cauza modului in care sunt facute recipientele. Cele gen spray imi plac si le folosesc cu placere, dar pe cele fara atomizor sau in pliculet le cam evit.


Si de la ultima tura de shopping m-am ales cu alte doua parfumuri (La petite robe noir de la Guerline, La vie est belle de la Lancôme) si o crema de zi de la Louis Widmer.


Voi ce parere aveti de mostre? Le folositi? Vi s-a intamplat sa va convinga si sa cumparati produsul full-size?

Va pup!

You Might Also Like

0 comentarii