Postarea de mai jos a fost scrisa aseara. Astazi am adaugat pozele, fara sa mai fac corecturi. Textul e usor dezlanat, dar exprima cat se poate de bine starea mea de spirit.

Dragi doamne,

Iata ca va scriu din varful patului de hotel. Da, stau inca la hotel, dar imi caut cu ardoare un loc pe care sa il numesc acasa, cel putin pentru urmatorul an. Sper sa am noroc si sa il gasesc in urmatoarea saptamana, nu de alta, dar camera in care am vietuit ultima luna va fi mostenita de alt expat care, cu suflet greu, si-a parasit tara de origine ca sa guste din viata milaneza.
Din pacate, din cauza acestei situatii oarecum incerte, n-am putut fi prezenta pe blog la fel de mult ca inainte. Parca planetele nu se aliniaza, vantul nu sufla in directia corecta (ca de suflat sufla, nu gluma), iar eu ma trezesc ca a trecut timpul si nu am scris mai nimic. Cam 90% din datile in care ma apuca pofta de postat, imi dau seama ca aici e 23.00 si in Romania e 24.00, ora la care lumea sanatoasa doarme, si ma desumflu instantaneu. Imi dispare si cheful si inspiratia.

Si sa va spun si despre vreme? Doamne, cat de deprimanta poate fi. Ploua incontinuu, ploua mai mult decat in tara ploilor, ploua mai rau decat la dus. Doua zile cu soare, una dupa alta, sunt ceva cu adevarat rar. Si s-a mai facut si frig, cel putin astazi. Mama, mama ce mi-au mai clantanit dintisorii cand m-a atins suav o pala de vant. S-a infasurat discret pe picioarele mele mult prea pregatite de vara. Maine clar nu ma mai prinde nepregatita. Acum nu zic ca vreau 30 de grade, dar 26 de grade fara ploaie mi-ar insenina privirile si sufletul.

Despre oameni, numai de bine. Italienii sunt foarte de treaba si gata sa iti fie de ajutor, asa ca nu ma pot plange. Am format si o mica comunitate de romani, pasari corporatiste exotice, care impresionam prin capacitatile noastre nemasurate de a intelege italiana si chiar de a o vorbi din cand in cand. Toata lumea de aici e uimita de acest fapt si ne priveste cu o oarecare admiratie.

Orasul e frumos si micut. Oricat am incercat eu sa il urasc, sa ii gasesc defecte, are farmecul lui. E adevarat ca descoperi zonele frumoase in doi timpi si trei miscari si ca in patru zile i-ai aflat toate secretele, dar tot imi place si ma impresioneaza cu aerul sau aparte de genul: cand voi va bateati cu turcii, eu imi savuram cafeaua si puneam bazele catedralei Duomo.

Imi e dor de voi, serios. Chiar daca nu scriu des, mereu ma gandesc la asta, la blog, la faptul ca simt ca il neglijez. Si e pacat, pentru ca am multe lucruri sa va spun, numai ca imi este greu sa gasesc cuvintele potrivite sau timpul necesar. Sper ca situatia o sa se schimbe odata cu mutarea mea intr-un loc mai personal, unde sa am si inspiratie. Chiar planuiesc sa imi pregatesc o zona frumoasa de pozat produse. Acum, sa imi tineti pumnii si sa gasesc un apartament frumos, ieftin si devreme acasa :)

Va pup si sper ca nu v-am plictisit. Mai jos o sa las cateva poze din oras, puse alandala.